vineri, 18 septembrie 2009

Cele 24 de bulevarde importante din Capitala au fost asfaltate

Lucrarile la cel mai amplu santier de refacere a strazilor din centrul Bucurestiului s-au incheiat astazi, termenul de 15 noiembrie asumat de primarul Traian Basescu fiind respectat. In urma cu doua zile, primarul a inspectat personal strazile, inclusiv cele pe care presedintele SUA, George W. Bush, va circula pe 23 noiembrie, cand este asteptat intr-o vizita oficiala la Bucuresti. Basescu le-a atras atentia constructorilor, la inceputul acestei saptamani, ca nu le va plati lucrarile, daca, trecand personal cu masina peste capacele de canal, va simti cea mai mica denivelare. Astazi au fost inchise toate santierele de refacere a celor 24 de bulevarde importante din oras, lucrari desfasurate sub trafic, incepute la 1 septembrie si terminate in timp record. Amplele lucrari au vizat refacerea in forta, pentru prima oara dupa cel de-al doilea razboi mondial, a strazilor din centrul Bucurestiului. Nervii soferilor si ai agentilor de circulatie au fost intinsi la maximum, timp de doua luni si jumatate, intrucat lucrarile s-au desfasurat sub trafic sau chiar cu inchiderea circulatiei. Specialistii Administratiei Strazilor si cei ai Primariei Capitalei au cautat, saptamani intregi, un program coerent, care sa afecteze cat mai putin circulatia, mai ales ca lucrarile au antrenat mai multe societati comerciale, furnizori de utilitati publice, regii, si Politia rutiera. Lucrarile au costat aproximativ 350 de miliarde de lei si au mers uneori mai greu din cauza timpului nefavorabil. O alta cauza ar fi faptul ca cele patru firme castigatoare ale licitatiilor au fost nevoite sa asigure front de lucru si pentru refacerea retelelor edilitare (alimentare cu apa, canalizare, gaze, incalzire, telefonie, electricitate). Solutiile tehnice folosite pentru refacerea carosabilului au fost atat metodele clasice, cat si cele moderne, cum ar fi refolosirea materialului frezat. Au fost inchise pe rand Calea Vacaresti, Sos. Oltenitei, Bd. Magheru, Balcescu, Lascar Catargiu, Bd. Regina Elisabeta, Kogalniceanu, Eroilor, Eroilor Sanitari, Carol I si II. Desi parea cel mai greu de suportat, lucrarea de la Piata Universitatii s-a facut in doua sambete si duminici, fara inchiderea circulatiei. Splaiul Unirii a fost refacut, de la Piata Unirii, pana la limita administrativa a orasului dinspre Vitan-Barzesti. "Bucurestenii au, dupa acest efort, strazi de calitate, asa cum chiar ei ne-au solicitat si ne-au sesizat adeseori. De aceea le multumim pentru intelegere, sustinere. Pentru ca, pe langa lupta cu vremea rea, constructorii au avut de furca de multe ori cu reticentele unor persoane sau chiar ale unor autoritati", spune Valentin Teodorescu, directorul general al Administratiei Strazilor. Disperati ca masinile parcate ilegal pe carosabil intarziau la nesfarsit lucrarile, directorii Administratiei Strazilor au fost nevoiti sa apeleze la firme care au remorcat si mutat masinile abandonate. Santierul a fost intarziat si in mod deliberat. Din cauza unor ambitii personale ale primarului sectorului 5, au intarziat lucrarile pe Bd. Regina Elisabeta, unde trebuiau sa fie desfiintate parcajele si introdusa o pista pentru biciclisti. In urma conflictului primarului cu firma constructoare, Inspectoratul de stat in constructii a intervenit, adesea sistand lucrarile si intarziindu-le. Noutatea aparuta odata cu aceste lucrari este ca firmele au fost obligate sa prezinte contracte cu firme de asigurare pentru cazurile de accidente ale persoanelor fizice sau juridice. Directorul Teodorescu a impus acest lucru, inca de la licitatie. Astfel, soferii pagubiti in timpul lucrarilor de executie pot fi despagubiti fara actiuni in instanta. O alta noutate este faptul ca, prin contract, muncitorii nu puteau lasa de pe o zi pe alta lucrari neterminate, iar o groapa frezata trebuia sa fie asfaltata in cel mult 24 de ore. Din pacate, lucrarile s-au soldat cu accidente si chiar cu pierderi de vieti omenesti, cum a fost cazul cetateanului israelian calcat de un utilaj pe Bd. Dacia.