joi, 26 martie 2009

Analiştii politici de la Curtea Constituţională

Magistraţii au acceptat Legea votului uninominal pentru a pune capăt „tranzacţiilor politice ale competitorilor electorali“.

Magistraţii Curţii Constituţionale au dat undă verde alegerii preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal pentru a evita desemnarea acestora în urma unor „tranzacţii politice ale competitorilor electorali“.

Acest argument, mai degrabă de natură politică decât procedural-constituţ ională, a fost inclus în motivarea deciziei asupra votului uninominal, dată ieri publicităţii. „Dispoziţiile legale criticate sunt reglementări de susţinere a dispoziţ iilor constituţionale privitoare la autonomia locală, în virtutea cărora alegerea prin vot uninominal a preşedintelui consiliului judeţean este rezultatul votului popular, şi nu al unor tranzacţii politice a competitorilor electorali“, scrie negru pe alb în motivarea Curţii.

Magistraţii au îmbrăţişat astfel un argument folosit atât de analişti, cât şi de politicieni. Despre reclamaţiile de natură constituţ ională aduse de parlamentarii PRM şi PC
, care au contestat legea, judecătorii nu au spus nimic. Reclamanţii invocau articole concrete din Legea fundamentală potrivit cărora preşedintele consiliului judeţean nu este menţionat printre organele administraţ iei locale. Textul constituţional include, explicit, la această categorie consiliile locale, primarii, consiliile judeţene şi prefectul.

Băsescu s-a antepronunţat

De altfel, semnele de întrebare faţă de decizia de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale nu se opresc aici. Judecătorii au respins contestaţia PRM şi PC într-un timp foarte scurt, iar procedurile pentru intrarea în vigoare a legii au fost parcurse cu aceeaşi rapiditate.

Astfel, legea a primit votul Camerei Deputaţilor pe 4 martie, iar pe 7 martie preşedintele Traian Băsescu s-a antepronunţat la postul public de radio: „Până când magistraţii se vor pronunţa, vă pot spune că această lege este constituţională. Eu cred că, la Curte, legea va trece“. Pe 12 martie, judecătorii Curţii au declarat legea constituţională, iar preşedintele Băsescu, aflat în Suedia, a promulgat-o prin fax. Şi aceasta cu toate că motivarea Curţii nu apăruse în Monitorul Oficial.

ALEGERI LOCALE

Guvernul trasează astăzi regulile uninominalului

Potrivit motivării Curţii, sesizarea depusă de PRM şi PC a fost respinsă pe motive de fond, şi nu de procedură. Prin materialul publicat ieri, Curtea încheie practic discuţiile pe această temă, după ce, săptămâna trecută, o serie de lideri ai PRM şi PC au declarat că legea poate fi din nou contestată pentru că a fost respinsă pe procedură, şi nu pe fond.

De asemenea, unii lideri liberali au afirmat că nu pot lua o decizie clară privind modalitatea de organizare a alegerilor, până nu se lămuresc ce conţine motivarea Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, guvernul va trece astăzi la completarea reglementărilor pentru alegerile locale. Potrivit lui Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul de Interne, introducerea uninominalului la preşedinţii de consilii judeţene nu va afecta calendarul electoral şi nici alocările bugetare, menţionând că se va mai face un rând de buletine de vot.