joi, 26 martie 2009

Canada recunoaşte independenţa Kosovo

Canada şi-a anunţat marţi decizia de a recunoaşte Kosovo ca stat independent, relatează AP.

Ottawa a recunoscut marţi Kosovo, care şi-a proclamat unilateral independenţa în urmă cu o lună, a anunţat şeful diplomaţiei canadiene, Maxime Bernier, subliniind că nu este vorba despre un "precedent". El a respins ideea potrivit căreia decizia ar putea avea implicaţii cu privire la provincia Quebec, estimând că situaţia fostei provincii sârbe este 'unică'.

Şi Bulgaria, Ungaria şi Croaţia recunosc Kosovo

Bulgaria, Ungaria şi Croaţia vor recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, au anunţat autorităţile celor trei ţări într-un comunicat comun.

Cele trei state vecine Serbiei au confirmat că vor recunoaşte Kosovo, o provincie populată majoritar de etnici albanezi.

Autorităţile bulgare au luat deja legătura cu ambasadorul sârb la Sofia şi l-au informat despre viitorul demers. Budapesta şi Zagreb vor anunţa recunoaşterea Kosovo după şedinţele de guvern de astăzi.