luni, 17 august 2009

Angajaţii din penitenciare ies din nou în stradă

Circa o mie de salariaţi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt aşteptaţi, miercuri, 15 iulie, în faţa Ministerului Justiţiei, pentru a protesta faţă de problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar, cerând şi demiterea lui Radu Ragea, subsecretar de stat în cadrul MJ.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) acuză, în continuare, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) de "lipsă de implicare", "incompetenţă" şi "agresivitate".

Sindicaliştii cer finanţarea la un nivel decent a sistemului penitenciar, demiterea conducerii sistemului penitenciar, respectiv a subsecretarului de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, Radu Ragea, "având în vedere incompetenţa demonstrată precum şi lipsa de transparenţă în actul managerial". Sindicaliştii mai vor desfiinţarea Direcţiei de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului, "având în vedere acţiunile de intimidare a liderilor de sindicat prin intermediul acestui quasi-serviciu secret". "Pe lângă presiunile făcute de conducerea ANP direct
asupra liderilor sindicali, considerăm inacceptabil faptul că Direcţia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului – fosta SIPA, a primit dispoziţii de a încadra informativ liderii şi alţi militanţi sindicali", se arată în comunicatul de astăzi.