luni, 17 august 2009

Echipele Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral lucrează pe plaje pentru a înlătura efectele inundaţiilor

Echipele Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral lucrează în continuare pe plajele de pe litoral pentru a înlătura urmele inundaţiilor produse în noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite corespondentul NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălin Anton, a declarat, luni, că şuvoaiele au produs pe plaje şanţuri de dimensiuni mari, urmare a scurgerii apei de pe terenurile limitrofe, aleilor de promenadă şi drumurilor de acces.

Pe plaja Mamaia, la nord de Hotel Modern, nisipul a fost spălat pe o lungime de 25 m, o lăţime de 2 – 3 m şi adâncime de 50 – 70 cm. Valurile create au decopertat suprafaţa de plajă din faţa terasei. În dreptul hotelului Victoria, s-a creat o ravenă (şanţ săpat de şuvoiul de apă) cu o lungime de 35 metri, lăţime de 5 m şi adâncime de circa 50 cm. La nord de terasa Cleopatra, s-a produs
o ravenă de 50 metri lungime, lăţime de 3 metri, adâncime de cca 50 cm, eroziunea produsă decopertând trepte de beton pentru acces la plajă.

Pe plaja Modern din Constanţa, s-a produs un şanţ de 50 metri lungime, iar pe plaja Zorile alte trei, cu lungimi totale
de 90 de metri. Ravene de dimensiuni mai mici s-au produs şi în Eforie Nord şi Sud.

Începând din seara zilei de 12 iulie, angajaţii şi utilajele DADL au intervenit pe plaje pentru a remedia situaţia produsă de fenomenele hidrometeorologice. Zona Mamaia – Constanţa a fost remediată în proporţie de 90%, în timp
ce în zona Eforie se va interveni luni seară.

"În continuare se monitorizează evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, nefiind excluse şi alte precipitaţii semnificative în aceasta perioadă“, a precizat Cătălin Anton.