luni, 17 august 2009

Blestemul sării din Ocnele Mari

Exploatările masive de sare din localitatea Ocnele Mari inundă gospodăriile oamenilor cu saramură şi înghit mii de metri pătraţi de teren.

În Ocnele Mari, autorităţile lucrează cu bani şi cu sentimente. Puse în joc, cineva trebuie să caştige, iar celălat să piardă sau să fie despăgubit la mica înţelegere. Exploatările de sare, din care trăiesc, deopotrivă, câteva zeci de locuitori angajaţi în ocne şi două înterprinderi mari care rulează, pe lângă locuri de muncă, milioane de euro anual, aruncă din curţile lor vreo 50 de familii
, cu animale, copii şi zestre. Oricât de miloşi s-ar arăta faţă de oamenii pe care- i pândesc blestemul sării, planurile nu pot fi abandonate nicicum, nici măcar de dragul edililor, care ies cu oferte de strămutare, una mai proastă ca alta.

Potrivit specialiştilor în situaţii de urgenţă din Vâlcea, Câmpul 1 de exploatare a sării din Ocnele Mari ar urma să se prăbuşească la mijlocul lunii august. Chiar şi controlată, prăbuşirea ar putea inunda cu saramură toate casele de la poalele câmpului, acolo unde oamenii nici nu vor să audă de plecat de acasă.

Lecţia precedentul 2001

Acum opt ani, în luna septembrie, o bucată depământ s-a prăbuşit la Ocnele Mari, iar o cavernă de sare a înghiţit patru sonde şi opt gospodării, le-a acoperit de tot cu pământ, fără ca oamenii să poată salva măcar o scândură. În Câmpul 2 de exploatare, pământul plat a devenit o gaură imensă, acoperită de sute de mii de metri cubi de saramură şi motorină: „Sonda a început să erupă pe nepregătite spre seară. Oamenii au fost avertizaţi, dar n-au vrut deloc să plece. Şi-au luat tot ce au putut de prin casă
, dar opt familii au rămas fără nimic. I-am cazat pe la primărie, pe la rude, cu banii ministerului economiei”, povesteşte Rafael Comuna, inspector de situaţii de urgenţă la Ocnele Mari.