miercuri, 8 iulie 2009

Miniştrii de externe ai UE îşi consolidează unitatea în faţa Rusiei la bordul unui TGV

iniştrii afacerilor externe ai Uniunii Europene s-au reunit, vineri, într-un tren special de mare viteză (TGV) cu destinaţia Avignon, înaintea întâlnirii cheie dedicate crizei georgiene, care va avea loc, luni, la Moscova, între preşedinţii francez, Nicolas Sarkozy, şi rus, Dmitri Medvedev, transmite France Presse.

Trenul, care a plecat de la aeroportul Charles de Gaulle, era decorat în culorile drapelelor francez şi european. Palais des Papes.

„Europa este cea care vrea să meargă cu mare
viteză”, a declarat, amuzat, ministrul spaniol al afacerilor externe, Miguel-Angel Moratinos, înainte de a se îmbarca în tren.

Discuţiile de luni de la Moscova la care preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, Nicolas Sarkozy, va fi însoţit de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate Comună a UE, Javier Solana - demonstrează 'unitatea Uniunii Europene şi sunt un mesaj clar către Federaţia Rusă: dorinţa noastră de a stabili relaţii pe baze solide şi respect reciproc', a adăugat el.

„Lucrăm intens, luni va fi o zi importantă”, a afirmat, la rândul său, Javier Solana.

Pentru ministrul francez al afacerilor externe, Bernard Kouchner, care va prezida discuţiile ce vor avea loc vineri şi sâmbătă la Avignon, unitatea Celor 27, adesea divizaţi în faţa Rusiei, „nu este pusă în discuţie. Dar problemele cu care ne confruntăm sunt grave. Cu cât discutăm mai mult, cu atât găsim soluţii”.