Mossadul l-a lăsat să fugă pe Mengele, preferându-l pe Eichmann

erviciul de informaţii israelian a trebuit să facă o alegere grea în 1960, la Buenos Aires, între „Îngerul morţii“ şi arhitectul „soluţiei finale“.

Mossadul îl localizase pe celebrul „Înger al morţii“ de la Auschwitz în 1960, în Argentina, dar agenţii au fost nevoiţi să îl lase să plece, pentru a nu periclita altă operaţiune, pe care o considerau mai importantă: răpirea, tot din Argentina, a creierului ce s-a aflat în spatele implementării „soluţiei finale“ - prin care au fost ucişi şase milioane de evrei -, Adolf Eichmaun. Dezvăluirea a fost făcută săptămâna aceasta de un fost agent al serviciului israelian, Rafi Eitan, în prezent ministru al pensionarilor în cabinetul Olmert, în vârstă de 81 de ani, fost comandant al unităţii „Lekem“ a armatei.

Josef Mengele era unul dintre cei mai căutaţi criminali de război, el fiind cel care se ocupa de triajul prizonierilor la Auschwitz, decizând cine moare şi cine nu, cine va fi utilizat pentru celebrele sale experimente medicale. Doctorul Mengele se ocupa în principal cu experimente sadice pe gemeni şi pe pitici: injecta vopsea
în ochii gemenilor pentru a le schimba culoarea, îi cosea împreună pentru a crea siamezi artificiali.
Mossadul aflase, în 1960, că Mengele trăia la Buenos Aires, ştia şi în ce apartament locuia cu soţia, ştiind chiar un moment în care acesta era acasă. Decizia luată de oficialii israelieni a fost însă de a nu face nici o mişcare pentru a-l prinde, deoarece ar fi însemnat să compromită operaţiunea îndreptată împotriva lui Adolf Eichmann. „Atunci când ai în desfăşurare o anumită operaţiune, îţi asumi un anumit nivel de risc. Dacă desfăşori o a doua operaţiune în acelaşi timp, dublezi riscul, nu numai pentru a doua operaţiune, ci şi pentru prima“, a declarat Eitan. După război, Mengele fugise din Germania sub un nume fals, ajungând în Argentina, unul dintre refugiile preferate ale naziştilor de top. Informatorii Mossadului îl văzuseră în timp ce agenţii serviciului se aflau în Buenos Aires pe urmele lui Eichmann. Agenţii au localizat apartamentul lui Mengele şi ştiau că acesta se afla în casă. A doua zi, Mengele şi soţia sa au plecat, pentru ceea ce agenţii considerau că va fi o scurtă perioadă. În acel moment, israelienii îl capturaseră deja pe Eichmann şi îl ţineau într-o casă conspirativă, în aşteptarea momentului în care urmau să îl scoată din Argentina. Mossadul se temea că, dacă ar fi aşteptat întoarcerea lui Mengele la apartament, operaţiunea ce îl avea în centru pe Eichmann ar fi fost dezvăluită. Eitan declară acum că au considerat că riscul era prea mare
. „Când am o pasăre în mână, nu stau să caut pe gard altă pasăre. O iau pe cea din mână, o pun în cuşcă şi apoi mă ocup de cea de pe gard“, spune Eitan. Atunci când Mossadul a trimis o echipă pentru capturarea lui Mengele, acesta fugise însă definitiv, aflând de răpirea lui Eichmann. Acesta din urmă a fost dus în Israel, unde a fost judecat şi apoi executat.
Altă dezvăluire şocantă a actualului ministru al pensionarilor este însă aceea că Mengele a mai fost identificat în Brazilia, la Sao Paolo, doi ani mai târziu. Mossadul a decis însă că existau „alte priorităţi operaţionale“ şi Mengele a scăpat din nou. Eitan a refuzat însă să dezvăluie presei care erau aceste priorităţi operaţionale.
După ce a fugit timp de 34 de ani, Mengele s-a înecat în Brazilia în 1979, iar experţii i-au identificat cadavrul cu certitudine după şase ani.
David Marwell, fost investigator-şef al Oficiului pentru Investigaţii Speciale al Departamentului de Justiţie al SUA, care se ocupa cu localizarea naziştilor după război, a declarat, după dezvăluirile făcute de Eitan, că se ştia faptul că Mengele fusese localizat în 1960 în Argentina. Noutatea constă în faptul că Mossadul l-a lăsat să scape.
Istoricul Avner Shalev, preşedinte al memorialului Holocaustului Yad Vashem din Israel, consideră că Mossadul a luat decizia corectă, deoarece Eichmann era mai important decât Mengele. Efraim Zuroff, vânătorul de nazişti care conduce Centrul Simon Wiesenthal, povesteşte că, după prinderea lui Eichmann, Mossadul şi-a mobilizat resursele pe alte tipuri de operaţiuni, nu pe urmărirea criminalilor de război.
Centru pentru deportaţii germani
Guvernul german a aprobat deschiderea unui centru de documentare destinat memoriei celor 13 milioane de nemţi expulzaţi din estul şi centrul Europei după înfrângerea naziştilor, ca represalii la crimele celui de-Al Treilea Reich. Centrul va fi realizat de Muzeul de Istorie din Berlin şi va patrona o expoziţie permanentă destinată temei. Proiectul a trezit controverse aprinse în anii trecuţi cu statele vecine Germaniei, Polonia şi Cehia. Expoziţia permanentă va fi un „semnal clar împotriva expulzărilor şi în favoarea reconcilierii“, a declarat ministrul german al Culturii, Bernd Neumann. Polonezii s-au opus proiectului deoarece considerau că în acest fel germanii sunt calificaţi drept „victime“, când de fapt ei ar trebui consideraţi responsabili pentru declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial. În cele din urmă, guvernul Angelei Merkel a negociat deschiderea centrului cu ministrul polonez însărcinat cu relaţia cu Germania, fost prizonier la Auschwitz, Wladyslav Bartoszewski.