Presa din întreaga lume anunţă, cu surle şi trâmbiţe, divorţul costisitor al miliardarului rus Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea Londra. Zvonuri au apărut încă din toamnă, când tabloidele l-au surprins pe magnat în compania Dariei Jukova, logodnică, pe atunci, a tenismanului Marat Safin. Dar scandalul s-a stins, iar familia Abramovici părea solidă. Acum însă, s-a anunţat că Roman şi Irina au divorţat.
Vinovată, în opinia presei mondiale, este nimeni alta decât Daria Jukova (devenită Zhukova, după ce şi-a englezit numele). Cine este însă frumoasa care a destrămat căsnicia celui mai bogat om din Rusia, aşa cum a fost desemnat Abramovici de revista Forbes?
Destul de discretă, Daşa, aşa cum este alintată Daria Jukova de amici, a intrat în vizorul presei datorită relaţiei cu Marat Safin. Tânăra este bogată, fiică a unui controversat oligarh rus, care a făcut afaceri cu petrol, pentru ca apoi să petreacă şase luni în închisoare sub acuzaţia de trafic de arme. Aleksandr Jukov a devenit ulterior cetăţean englez, şi locuieşte la Londra, aproape de fiica sa.
De profesie model, Daşa a evoluat mult în timp
. La început apărea sfioasă, într-o pereche de blugi obişnuită şi un tricou, zâmbind dulce. Apoi, a optat pentru o îmbrăcăminte mai excentrică, dornică să iasă în evidenţă. De exemplu, revista Now a fotografiat-o într-o rochie ciudată, creată parcă din bandane roşii înnodate, cu bucăţi mari de piele descoperite şi prezentându-şi cercelul din buric.
Cât despre cariera tinerei, ea este, după părerea celor de la Vogue, „foarte diversă”. Pe lângă faptul că studiază homeopatia, Daria şi-a lansat şi propria marcă la Fred Segal, în Hollywood. Cum reuşeşte tânăra de 25 de ani să-i facă loc în programul ei şi lui Roman, este un adevărat mister. La fel cum un mister a rămas despărţirea ei de celebrul tenisman rus Marat Safin, tocmai în momentul în care toată lumea aştepta nunta celor doi. Dar, ca un făcut, în viaţa ei a apărut Roman Abramovici, iar tenisul a lăsat loc fotbalului. Deşi pe Daşa nu o interesau banii magnatului, ea dispunând de o frumoasă avere personală, a renunţat cu sufletul împăcat la faimosul jucător de tenis. Şi, drept recompensă, acum Roman Abramovici a divorţat de soţie.
Dacă viitorul îi va ţine alături pe patronul de la Chelsea şi pe noua lui iubită, rămâne de văzut. Cert este că amândoi s-au „eliberat” şi pot să joace liniştiţi cartea sentimentelor aprinse. Fără a se mai feri de ochii indiscreţi ai lumii.